Din ce în ce mai multe afaceri din România au început să folosească diferite metode de promovare online, dintre acestea, cea mai folosită și mai rentabilă se dovedește promovarea în celebrul motor de căutare Google.

Pentru ca un site să apară într-o poziție avantajoasă în paginile cu rezultate ale căutărilor pe Google se pot întreprinde două mari tipuri de acțiuni: promovarea de tip SEO și promovarea cu ajutorul anunțurilor din Google Ads.

Promovarea unui site cu ajutorul serviciului Google Ads poate da rezultate destul de rapide, chiar în câteva ore de la setarea campaniei publicitare. Marele dezavantaj al acestui tip de promovare este acela că nu dăinuiește. În cazul în care se termină bugetul de publicitate, se oprește și difuzarea anunțurilor ceea ce se repercutează imediat asupra vizibilității site-ului în mediul online.

Optimizarea unui site pentru apariția în paginile cu rezultate ale căutărilor se mai numește și SEO (Search Engine Optimisation) sau promovare organică. Aceasta este o metodă de promovare pe termen lung. De obicei nu dă randament imediat, primele rezultate se pot observa în cele mai fericite cazuri după o perioadă de 2 – 3 săptămâni, iar în majoritatea cazurilor după chiar câteva luni. Partea bună a acestui tip de promovare este reprezentată de faptul că, odată apărute rezultatele, ele nu mai depind în mod direct de un anumit buget alocat.

Indiferent de metoda de promovare aleasă, răspunsul la întrebarea Cât costă promovarea unui site pe Google? depinde foarte mult de concurența existentă pe piață. Toată lumea vrea să fie pe Prima pagină în Google, dar prima pagină nu are decât 10 poziții, din care doar primele 3 oferă rezultate notabile! Acestea fiind zise, este destul de clar că prima poziție în Google va fi ocupată de cel care dă mai mult …

Totuși, având în vedere puterea de cumpărare și rentabilitatea anunțurilor, oricât de mare ar fi concurența, la un moment dat prețurile se plafonează. Pe piața din România, o mică firmă cheltuie în medie câteva sute de euro lunar pe publicitate, dar sunt și firme mari care aruncă mii de euro pe lună în reclamele online, împărțindu-și bugetele în mod echitabil în cele două direcții de promovare.

Dacă ți-a fost pe plac articolul, nu uita să folosești butoanele de mai jos pentru a-l distribui!

Twitter  Facebook  WhatsApp  LinkedIn  

Poți publica un advertorial pe blog

Află tot ceea ce trebuie să știi despre Advertorialele SEO

Publică un advertorial

Lasă un răspuns